Cum sa faci sa iti placa acasa

Cum sa faci sa iti placa acasa

Mie imi place acasa. Este sanctuarul meu unde ma reincarc dupa o zi plina, unde ma simt comod in orice colt decid sa ma arunc cu laptopul in brate, unde pot sa ma reintorc mereu si sa ma simt din nou eu. Dar nu mi-a placut intotdeauna. A inceput sa imi placa de cand am invatat cum sa imi fac locul in care stau sa devina casa mea si asta nu s-a intamplat pana cand am mai crescut si m-am format ca adult. E drept ca nu am fost niciodata o party girl, dar nici acasa nu imi placea. Am incercat eu o vreme sa devin, dar pana la urma mi-am dat seama ca nu reusesc cu toate eforturile mele. Asa ca in sfarsit am renuntat la a fi altcineva si ma focusez pe a fi eu. Vad ca imi iese mai bine decat orice altceva.

Cand mi-am dat eu seama ca nu doar ca imi place acasa, dar ma si pasioneaza casele, am mers la facultate special pentru chestia asta, asa de mult imi placea. Am terminat design interior si era ceva ce am facut pentru mine si pasiunea mea. O vreme am fost foarte pasionata de amenajari de diverse locuinte si imi petreceam mult timp cautand decoratiuni, mobilier si culori care sa se potriveasca perfect pe filmul meu. Apoi mi-am dat seama ca pot face asta si pentru alti oameni. Casa este foarte importanta chiar daca petreci acolo doar o ora pe zi. Acasa esti tu.

Daca ajungi acasa si nu te simti cel mai bine din lume, s-ar putea sa fie in mare parte din cauza ca nu e amenajata pe sufletul tau, ci pe sufletul altuia sau pe diverse trenduri impersonale. Sau pur si simplu ai cumparat ce ai avut nevoie la momentul respectiv, fara sa consideri influenta pe care o are mediul de acasa asupra psihicului tau. Daca mergi in oras si cumperi toate chestiile care iti plac sau iti sunt necesare, la sfarsit e posibil sa ai o mare varza care sa te incomodeze in viata de zi cu zi. Designul interior e o lucrare complexa din care aranjatul fotoliilor in camera este doar 1%.

birou stil vintage vedere spre o alee cu verdeata casa in Toscana ferestre mari

Cum stii ca nu ti se potriveste casa cu personalitatea? De exemplu:

  • Ai insomnii
  • Dormi suficient dar te trezesti obosit
  • Nu e o bucurie pentru tine sa ajungi acasa
  • Nu te gandesti cu drag la casa.
  • Mananci prea mult sau prea putin
  • Esti agitat/ anxios/ nervos.

Daca nu gasesti nici o alta cauza externa sau interna pentru cele enumerate mai sus, e posibil sa fie din cauza ca stai intr-un mediu care nu ti se potriveste. In caz ca lucrul e ok, familia e ok si tot restul e ok, ne mai ramane varianta la care lumea nu se prea gandeste de obicei: casa in care dormi si iti petreci cea mai mare parte a timpului nu se potriveste cu tine. Cum a ajuns sa nu se potriveasca nu mai conteaza. Intrebarea este: cum faci sa te simti bine acolo?

Apeleaza la un designer de interior orientat pe directia asta.

Mie personal imi plac materialele bogate, culorile puternice si lumina difuza. Asta ma face sa ma simt bine acasa. Dar pe langa astea imi plac si interioarele foarte puternic luminate, cu alb din podea pana in tavan, cu ferestre imense si insorite. De unde stiu ce sa imi aleg si unde m-as simti bine pe termen lung? Care din astea ma va face sa ma simt acasa? Aici urmeaza seria de intrebari pe care trebuie sa ti-o puna designerul ca sa ajungeti la concluzia potrivita pentru tine.

Elementele care iti vor adapta casa la propria personalitate se regasesc in raspunsurile la intrebari de genul: Ce te face fericit? Ce iti doresti acasa: sa fii linistit si calm? Sa fii in dispozitie de party cu prietenii? Sa te conectezi cu familia? Sa dormi linistit sau sa ai momente pasionale? Cum e conexiunea ta cu natura? Ai nevoie de ea in apropiere? Iti place vara sau iarna? Casa ta este pentru tine un simbol al statutului? Vrei sa iti impresionezi prietenii? Te simti legat de traditie? Cate ore pe zi petreci acasa? Cum iti ocupi timpul asta? Cum ai vrea de fapt sa ti-l ocupi? Care sunt hobby-urile tale? Ce te pasioneaza? Nu exista raspunsuri gresite, ci doar raspunsuri pe baza carora sa puteti construi impreuna o casa care sa ti se potriveasca si sa te simti acasa… ca acasa.

fata care rade in pat perne alb negru fericire bucurie

Author Avatar
by admin

Leave a Comment