Cum sa iti eliberezi copilul interior

Cum sa iti eliberezi copilul interior

Ce este copilul interior si cum se manifesta el atunci cand e pierdut sau uitat? Copilul interior esti tu, tu cel original si adevarat. Tu fara toate constructele pe care le-ai acumulat pe drum. Totusi, nu l-ai pierdut de tot. Este cu tine inca, dar tu nu il vezi, asa ca el apare in momente nepotrivte si se manifesta necorespunzator. Te porti ca un copil intr-o forma distructiva in viata ta de adult. Esti impulsiv. Esti egoist. Nu te gandesti niciodata la ceilalti. Sau mereu faci ceva ca sa le faci pe plac celorlalti, dar din perspectiva ca celalalt sa faca ceva pentru tine, cum ar fi sa te vada sau sa te valideze, deci practic tot pentru tine o faci. Am stiut ca eu mi-am pierdut copilul interior pe undeva pentru ca le faceam pe toate cele de mai sus, plus ca nu imi dadeam voie sa fiu libera si sa ma las purtata de val. Asta ar fi fost partea constructiva a copilului interior.

Cum m-am apucat de lucru la problema asta? M-am gandit oare ce ar face un copil? Inainte de orice altceva, un copil s-ar juca. Asa ca m-am pus pe joaca.

Mi-am cumparat acuarele, exact ca acelea pe care le-am avut in scoala primara – Acuarele Colibri (mai existau si Pictor si inca mai exista, facute de Fondul Plastic), nici nu stiam ca se mai fabrica. Si m-am apucat de pictat. Mare fail mi-am luat… nu le-am simtit deloc. Acum multi ani, cand am inceput sa pictez cu acrilice, am avut o conexiune instant cu ele, totul parea la fix. Acum cu acuarelele… foarte greu a mers. Acuarela are o vointa proprie si nu m-a ascultat nicicum. Am facut chestii foarte simple si chiar si acolo am avut probleme.

acuarele colibri vegetatie culori unghii galbene baloane de sapun acuarela verde violet

Ca sa nu mai spun ca initial am cumparat tempera. Cum? Am mers la magazin sa cumpar acuarele. Vad un set de acuarele superbe in culori neon, numai bune pentru copilul meu interior. Vin cu ele acasa si incep sa lucrez uitandu-ma in acelasi timp la un tutorial, ca sa vad cum ar trebui sa se comporte noul material. Din prima am observat ca se comporta total diferit decat cel din video. Total diferit! Finalizez o plansa. Stau si ma uit ca nici rezultatul nu prea seamana cu ce aveam eu in cap. Si stau cu culorile pe masa uitandu-ma la tuburi. Ma uit la tuburi… ma uit la tuburi, culori neon, verde, galben, roz… ma uit la tuburi, citesc de pe tuburi… tempera… Si incepe acest dialog in capul meu:

Eu: – Mona, e tempera.

Tot eu: – Pai da, e tempera.

Eu: – Mai, e tempera!

Tot eu: – Da, mai, stiu ca e tempera, ce naiba!

Eu: – TEM-PE-RA!

Tot eu: – E tempera……….

Si cum tempera nu e acuarela, nu avea cum sa imi iasa la fel. Chestia e ca le-am vazut inca din magazin ca scrie tempera pe ele. Mintea mea a citit ‘acuarela’ oricum. Inca o dovada ca nu exista realitate obiectiva.

tempera culori neon pensule

Nu mi-a fost usor sa lucrez cu ele. Natura mea e sa lucrez liber si sa las lucrurile sa se intample fara foarte multa interventie din partea mea. Cu acuarela nu am putut face asta. Acuarela are nevoie de indrumare constanta si eu nu stiam sa i-o dau. Atat timp cat m-am incadrat in tema baloanelor si bulelor de sapun pe care le-am tot postat, a mers cum a mers, oricum cam chinuit si fara chef. Cand am incercat sa o las libera a fost dezastru. Am aruncat nenumarate planse. Aveam de gand sa pictez 10. M-am oprit la 5. Nu mai simteam bine si daca nu ma simt bine cand pictez las pictura respectiva si o iau de la capat cu altceva.

Ma simteam un pic aiurea pentru ca nu era vorba de pictura si de acuarela, ci de integrarea copilului interior si imi era foarte clar ca nu functioneaza. Aveam nevoie de o alta metoda. Si cum atunci cand ceri, primesti, am primit metoda perfecta.

La o limonada de dimineata cu multa lume, Nicoleta ma intreaba daca pot sa ii fac designul interior in noul apartament. Sigur ca da, bucurie mare. Mergem sa vedem apartamentul. E cu spatii deschise, multe camere, multe geamuri, mult de lucru, suntem pe aceeasi lungime de unda, imi place mult proiectul.

Nico imi spusese deja ca vrea o pictura de la mine, fara sa imi dea mai multe detalii. Imi da acum. In camera copilului vrea sa mearga pe tema Explore, ca sa il incurajeze pe baietelul ei sa exploreze lumea, sa isi depaseasca limitele si sa indrazneasca sa fie el. In timp ce povesteste o admir in sinea mea pentru ce mama buna e. Dar in momentul doi ma pocneste cu cerinta de tablou. Vrea sa ii fac in camera copilului o pictura cu Micul Print, cam cat peretele de mare. Aproape ca pic de pe picioare. Eu pictez abstract. Nu stiu sa fac oameni si de-astea. In timp ce incerc sa imi inving ameteala, imi povesteste cat de mult i-a placut ei Micul Print si cum ar vrea sa il inspire simbolurile si ideea cartii pe cel mic. Imi amintesc ca am citit si eu Micul Print cand eram copil si mie nu mi-a placut deloc, dar cum tocmai vorbisem de infrangerea limitelor, nu o refuz (din start). Ma duc acasa si incep sa citesc Micul Print online. De la dedicatie ma buseste plansul. Cartea este dedicata prietenului cel mai bun al autorului, cand acesta era copil. Este o carte scrisa pentru un copil interior. Atunci am stiut ca trebuie sa pictez Micul Print.

Doar ca nu stiam cum.

pictura acrilice pe panza Micul Print baietel pictura Micul Print acrilice pe panza vulpe

Am citit cartea in continuare, cu multe momente de mare emotie si lacrimi si am descoperit ca e una din cartile mele preferate. Nu am inteles-o cand eram copil, dar cu ochii adultului a fost absolut incredibila. Am si un personaj preferat: vulpea! Asa ca am hotarat sa o pun in pictura, ca singur element terestru, de conectare cu cele reale si pamantesti. Apoi, ca sa merg pe ideea de explorare, libertate si depasire a limitelor, am vrut in spate un cer infinit, de noapte, de fapt o galaxie. Poate ca vorba e ca limita e cerul, dar nu ne oprim acolo, mergem pana in spatiu. Aceeasi idee este transmisa si de pasarile care il iau pe Micul Print pe sus. Am facut un pic de cercetare, m-am uitat cum au pictat altii aceeasi tema, apoi m-am gandit cum sa o adaptez pentru un copil, pastrand totusi simbolurile, emotia si tema initiala, am facut treispe paispe prin apartament, m-am invartit de colo-colo, etc.  Adevarul e ca eram extrem de nerabdatoare sa ma apuc de lucru.

pictura acrilice pe panza Micul Print detaliu pasari detaliu Micul Print acrilice pe panza detaliu culori puternice

In sfarsit a venit momentul. Am taiat panza. 210 pe 160 cm. Stau intr-un apartament de bloc de dimensiuni normale. Panza a umplut toata sufrageria, intre canapea si comoda. Aveam un covor de panza grunduita. Nu mai aveam unde sa stau si eu, decat… pe el. Mi-am ales culori. Aproape jumatate din galeata mea de culori. Si am inceput. Din momentul in care am inceput nu m-am mai putut opri.

Micul Print pictura acrilice pe panza detaliu galaxie nebuloasa culori puternice

Au venit deodata toate emotiile. Bucurie ca in sfarsit m-am apucat, groaza ca nu imi va iesi, eliberare ca in sfarsit fac asta, frustrare ca intradevar nu imi iesea – primele vreo 5 straturi au aratat ca o mare joaca de copii. Frustrare, frustrare, frustrare si bucurie in acelasi timp. Parca ma impinge ceva de la spate sa nu ma opresc. Si nu m-am oprit. Am lucrat ore in sir, ore dupa ore de pensulatie pur si simplu. Pana la urma a trebuit sa ma opresc. Nu mai puteam continua, a trebuit sa las toate straturile sa se usuce. Ma durea ingrozitor mana dreapta deja de vreo 3 ore. Era tarziu in noapte. M-am pus in pat. Eram atat de agitata incat nu am putut sa ma odihnesc toata noaptea. M-am trezit de vreo 20 de ori, atat de surescitare cat si de durerea de brat si spate. Era o durere foarte enervanta, precursoarea febrei musculare. Antebrat, brat, umar si omoplat, toate erau nenorocite. M-am trezit cu noaptea in cap ca sa constat ca aveam o febra musculara serioasa pe toate cele mentionate mai sus, plus pe partea stanga a spatelui pe care ma sprijinisem, plus pe toata musculatura de pe partea din spate a picioarelor, de la cat m-am tot aplecat, plus niste vanatai in genunchi.

pictura Micul Print acrilice pe panza detaliu culori degrade Micul Print pictura acrilice pe panza detaliu cer

Acestea fiind constatate, m-am pus sa pictez. Nu am mancat, nu nimic, ma chema micul print. Am pictat din nou pana spre seara, cand trebuia sa ies in oras. Eram fericita. Frustrarea incepuse sa se transforme treptat in bucurie, fericire, implinire. In urmatoarele zile am mai trecut cateva hopuri si angoase dar pana la urma l-am finalizat. Era mai fain decat l-am vizualizat. Aparatul foto nu prinde nici macar jumatate din cum este de fapt. Emotia ce o transmite este exact ce trebuie pentru un copil care este deschis sa exploreze si sa nu ii fie frica. Iubesc pictura asta si nu spun asta des despre lucrarile mele.

Nico mi-a facut un mare cadou cerandu-mi sa ii fac Micul Print. Copilul meu interior a invatat si el sa se bucure, sa isi dea voie, sa greseasca si sa invete din greseli, sa mearga mai departe indiferent de obstacolele din calea lui, a invatat sa fie copil. L-am lasat sa fie copil. L-am lasat sa fie cine este si l-am acceptat asa cum a fost el. Au fost cateva zile de vis. Terapie in forma colorata. Terapie prin pictura spre forma pura a copilariei.

Micul Print expozitie acrilice pe panza

Author Avatar
by admin

Leave a Comment