Despre desen si alte imposibilitati

Despre desen si alte imposibilitati

Daca imi intrebati apropiatii, inclusiv familia, o sa va spuna ca nu stiu sa desenez. Nu stiam de mic copil. Stiti cum unii copii au note bune la desen pentru ca ‘au talent’ innascut, iar altii iau note de trecere ca sa nu li se strice media? Ei, eu am fost un copil din a 2a categorie. Nu am fost niciodata in stare sa desenez nimic si era clar ca habar n-am. Probabil e o situatie pe care o cunoasteti cu totii, unii sunteti din prima categorie a celor care intotdeauna au desenat, mai bine sau mai putin bine, iar altii din cea a celor care nu au fost in stare vreodata sa deseneze decat cuburi cu liniarul. Nu a fost o mare problema pentru ca desenul nu este neaparat o necesitate. Apoi, cand am mers la facultatea de design interior, a devenit o necesitate… La inceputul anului m-am uitat cu frica catre colegi si le-am spus ca eu nu stiu sa desenez. Deloc. M-am linistit cand mi-au spus ca nici ei nu stiu, iar desenul nu este neaparat necesar in design interior pentru ca totul se face cu un soft special. Apoi m-am nelinistit din nou in momentul in care am vazut ca la ei ‘nu stiu sa desenez’ inseamna ‘nu stiu sa desenez bine’. Ei, eu nu stiam sa desenez deloc. Si da, designul interior nu se mai face din creion, ci din programe ca 3DS Max, ArchiCad, etc, insa… la facultate se fac cursuri de desen.

Evident, am luat cele mai mici note din clasa pe partea de desen. Pentru ca eram foarte ok la celelalte, profesorii inchideau ochii si imi dadeau note de trecere, dar pot sa va spun ca nu le meritam. Meritam sa pic examenele de desen. Si nu era din cauza ca nu exersam. Exersam minim 4-5 ore pe zi, cateodata depaseam 8. Eram hotarata sa invat sa desenez, pentru ca parerea mea este ca daca iti doresti destul de mult ceva nu exista sa nu poti sa obtii, si consideram ca desenul este ceva ce se poate invata cu destul exercitiu, chiar daca nu te-ai nascut cu un ochi geometric care vede linii 2D intr-un spatiu 3D si cu mana care sa iti asculte comenzile. Asa ca am exersat asiduu. Fara success! Ce am desenat la scoala: cuburi, cani, cilindri, un intrerupator si un calcator, adica tot ce se putea desena cu liniarul! Sigura chestie mai fluida pe care am desenat-o vreodata a fost o lampa cu contururi organice. Eram tare mandra de ea, desi era din nou cea mai proasta lucrare din clasa.

grafica desen in creion floare iris 3D

Tin minte ca la examenul de desen anatomic, profesorul, stiind ce imi poate capul (si mana), dupa ce a impartit colegilor diverse desene pe care trebuia sa le reproduca, a ajuns la mine, a oftat si a cautat mult printre hartiile pregatite pana a gasit ceva destul de usor pentru nivelul meu. Ce au primt restul: torso, abdominali, mana in diverse pozitii, laba piciorului, in principiu ce este mai dificil. Ce mi-a dat mie: un os! Un os simplu, ca acelea de le rod cateii in desene animate. Chiar si asa, am facut-o de mega-oaie si din nou am luat cea mai mica nota din clasa!

Nu mi-am facut foarte multe probleme mai departe de anii de facultate. Am invatat foarte bine restul, aveam ochi extrem de bun pe culoare si compozitie, iar desenul nu era chiar o necesitate, asa ca l-am lasat in pace si adevarul e ca nici nu am avut absolut deloc nevoie de el.

In anii care au urmat, diversi cunoscuti se mirau cum de pictez dar nu desenez. Desi lumea artistica stie ca sunt 2 domenii total diferite, pictorii incep de la desen si apoi merg spre culoare, care e mult mai dificila si complexa. Eu nu. Am mers direct la culoare si acolo am ramas. Eram atat de atasata de culoare si mi se potrivea atat de bine incat nu am simtit nevoia sa reiau desenul. Nu mi-am dorit niciodata sa fac peisaje sau portrete, asa ca nu am avut nici o chemare in directia aceasta.

grafica desen in creion Michael Jackson Childhood videoclip ochii vii

Totul s-a schimbat in 21 decembrie. Stateam jos pe covor si scriam poezii, lumina difuza, muzica in surdina. Langa mine, laptopul cu muzica ramasese deschis pe o anumita imagine, fotografia unei persoane tare dragi mie. Scriam deja de cateva ore, cu agenda in brate. La un moment dat, cum stateam eu asa si ma uitam la imagine, inspirata de frumusetea trasaturilor, nu stiu ce mi-a venit sa pun foaie de agenda peste monitor si sa incep sa trasez cu pixul trasaturile fetei. Cand am terminat si m-am uitat la ce ‘desenasem’, am inceput sa rad singura de cat era de stramb si umflat in stanga de parca atunci ii iesea maseaua de minte si de cum nu am fost in stare sa desenez ceva nici macar copiind imaginea.

Totusi, am zis, daca nu mi-a iesit asa, oricum nu mai am chef de scris, hai sa il desenez asa, de mana. Nu stiu cum mi-a venit gandul asta, dar era acolo si in momentul imediat urmator m-am apucat si l-am desenat milimetru cu milimetru, cu pixul din dotare. Spre surprinderea mea, desi era un desen foarte prost, era recognoscibil! M-am socat! Insa nu suficient cat sa nu continui. Am cautat repede un creion si o guma si am reinceput desenul pe urmatoarea pagina de agenda. Paginile erau lucioase, creionul aluneca si scartaia de mama focului, dar eu ii dadeam inainte, milimetru cu milimetru. Ulterior mi-am dat seama ca era un creionas din acelea mici de la Ikea, pe care le iei din magazin ca sa iti scrii cumparaturile, era primul pe care l-am gasit intr-un sertar. Nu stiu cat a durat tot procesul, dar nu m-am oprit pana nu am scos un portret pe care nu as fi banuit ca l-as fi putut face eu vreodata. Niciodata! Am luat alta poza, tot un portret, si am facut acelasi lucru. A iesit si mai bine!

grafica desen in creion copil fetita frumoasa ochii vii

Dupa care, asta am facut in fiecare zi. Mai precis noapte. Am inceput sa desenez orice portret mi se parea interesant, cunoscut sau nu. Stergeam foarte mult si redesenam pentru ca in prima faza incercam sa fac desenul sa arate exact ca poza. Nu imi iesea foarte bine. Persoanajele erau recognoscibile, dar aveau totusi o multime de defecte. Apoi am aflat ca exista niste metode prin care se face asta mult mai usor si ca in principiu nu te apuci sa desenezi milimetru cu milimetru ca mine. Zis si facut, am aplicat metoda si portretele au iesit exact ca fotografia, asa ca nu a mai fost interesant. Ce a devenit interesant a fost sa iau o imagine si sa o transform in altceva, in altcineva, m-au interesat expresiile, emotia si trairea si transpunerea lor pe hartie.

Toate astea au inceput acum exact o luna. De la 0 la imaginile pe care le vedeti atasate s-a intamplat in ultima luna. Am desenat in fiecare noapte pana dimineata. Si fac asta in continuare pana simt nevoia sa fac altceva.

Deodata stiu sa desenez. Cum s-a intamplat? Nu am nici cea mai mica idee. Banuiala mea este ca printre multitudinea de intamplari incredibile si absolut SF care au venit peste mine din toamna pana acum, am reusit sa deschid destul de tare usa catre univers astfel incat sa intre si desenul pe acolo. Este un dar aparut din senin, absolut nesperat si fantastic, de care ma bucur enorm si sunt inca in socul primei descoperiri.

Am mai citit povesti despre oameni care deodata au inceput sa deseneze ca urmare a unui accident care le-a afectat o anumita zona a creierului. Nu e cazul meu. Nu zic ca nu imi este afectat creierul, ci zic ca nu am avut nici un accident. Pur si simplu s-a intamplat. Daca mai aveti si altii povesti asemanatoare, le astept cu mult drag si interes. Nu tin neaparat sa ucid corola de minuni a lumii elucidand misterul, dar tin sa va spun ca atunci cand nu m-am mai luptat cu universul, cu lumea si cu mine, totul a venit de la sine. Cand m-am predat, m-am predat mie. Si ma asteptam de mult.

grafica desen in creion femeie ochii vii atitudine expresie complexa arta

Author Avatar
by admin

Leave a Comment